Canibalizare – mit sau realitate?

Pe piețele telecom mature, în momentul liberalizării, operatorii mobili au fost îngrijorați de amenințarea pe care operatorii mobili virtuali (MVNO) o puteau reprezenta pentru business-ul lor tradițional. Există, însă, o mulțime de motive pentru care operatorii mobili nu ar trebui să se simtă amenințați de MVNO, iar operatorii mobili virtuali care încep negocierile cu un operator mobil tradițional ar trebuie să aibă aceste argumente la îndemână.

  • De fapt, operatorii mobili virtuali pot aduce multiple beneficii economice operatorilor mobili, stimulând creșterea cotei de piață prin abordarea segmentelor de clienți nedeservite sau slab deservite. În pofida eforturilor depuse de departamentele de marketing ale operatorilor mobili tradiționali, adresarea tuturor segmentelor de piață este practic imposibilă, iar experimentarea de noi campanii poate duce la canibalizarea altor pachete și segmente profitabile de clienți. De asemenea, în cazul în care un operator este reticent în a adopta acest model de business, concurenții lui o vor face cu siguranță, bucurându-se de posibilitatea de a atrage noi clienți fără costuri sau eforturi suplimentare. 
  • Pe de altă parte, furnizorii de servicii cu valoare adăugată și operatorii mobili virtuali cu structură complexă, care dețin propriul sistem de facturare în timp real, pot deveni concurenți serioși pentru operatorii mobili tradiționali. Dar aceștia din urmă rămân în continuare într-o poziție favorabilă în ceea ce privește penetrarea pieței, prioritatea în ceea ce privește utilizarea rețelei, costurile mai mici de funcționare datorită economiei de scară și generarea de venituri suplimentare prin volume en-gros. 
  • De asemenea, operatorii mobili se confruntă cu costuri de licență, costuri ridicate de construire a rețelei și de marketing, factori care le cresc apetitul și deschiderea spre împartirea rețelelor. Operatorii mobili virtuali reprezintă oportunitatea ideală în acest scop.

În consecință, operatorii mobili virtuali pot crea parteneriate profitabile cu operatorii mobili existenți prin conceperea unui plan de afaceri și abordarea unui model de business impecabil și atractiv care să avantajeze ambele părți, creând oportunități pentru creșterea fluxurilor de venituri, atragerea de noi segmente de clienți cu costuri de marketing foarte reduse și sporirea gamei de produse și servicii oferite prin intermediul diverselor parteneriate cu furnizori de servicii inovative, cu valoare adăugată.